5 lucruri care îți transformă casa într-un spațiu vesel

5 lucruri care îți transformă casa într-un spațiu vesel

Scopul fiecăruia dintre noi este să avem o viață fericită, iar pentru a obține acest lucru este important ca și casa în care trăim să fie un spațiu vesel. 

De cele mai multe ori, lucrurile mici și decorațiunile interioare pot schimba radical modul în care arată locuința noastră. Pentru ca spațiul în care trăim zi de zi să emane o anumită stare, ne putem folosi de mici trucuri, potrivit dailymail.co.uk.

Astfel, există 5 lucrui care îți transformă casa într-un spațiu vesel și plin de viață.

1. Alege mobilierul cu colțurile rotunjite

Studiile celor de la Școala Medicală Harvard au demonstrat că forma pe care o au anumite obiecte influențează starea de spirit a oamenilor. Mai mult, specialiștii sunt de părere că obiectele rotunjite îi fac pe oameni fericiți. Astfel, de preferat ar fi să alegi o masă rotundă în locul uneia dreptunghiulare, dar și vase și decorațiuni care să aibă o formă circulară. Pe lângă starea de bine, aceste forme circulare oferă un plus de siguranță, reducând șansele de accidentare.

2.  Încearcă mai multe scheme de culori

Chiar dacă alegerea culorilor din casă este strict personală, desingerii sunt de părere că doar anumite culori au capacitatea de a ne face fericiți. Galbenul și verdele sunt culorile care induc o stare de bine și ar trebui folosite cu încredere.

3. Fă-ți întotdeauna patul

Chiar dacă este o sarcină extrem de simplă, foarte multe persoane o ocolesc în fiecare dimineață. Un pat aranjat va da senzația unui spațiu curat și îngrijit, lucru care te va face să te simți mult mai bine.

4. Acordă mai multă atenție lucrurilor mici

Când vine vorba despre casa ta nu ar trebui să privești totul în ansamblu, ci ar trebui să acorzi mai multă atenție lucrurilor mici. Astfel, nu doar mobilierul este important, ci și accesoriile și decorațiunile pe care le alegi. Alege tablouri care să te inspire, plante care îți dau o stare de bine și decorațiuni care să te încânte.

5. Cumpără flori cât mai des

Ai grijă ca vaza de pe masa din living să fie tot timpul plină cu flori proaspete și parfumate. Studiile au arătat că florile îmbunătățesc relațiile cu cei din jur și au un efect benefic asupra persoanelor care suferă de depresie sau anxietate.

Bianca Hriscu

Foto: 123rf.com

Citește și:

3 trucuri pentru crearea spațiului de luat masa ideal într-o sufragerie cu plan deschis

Ce se întâmplă dacă adaugi oțet și bicarbonat în vasul de toaletă

4 moduri prin care poți schimba atmosfera din casa ta

 

Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Home deco