Aniversare! Prințul William de Cambridge împlinește astăzi 34 de ani

Pe 21 iunie 1983, se năștea Prințul William, primul copil al cuplului regal Charles, Prinț de Wales, și Diana, Prințesă de Wales și nepot al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al Prințului Philip, Duce de Edinburgh. William devenea, astfel, al doilea moștenitor la tronul Regatului Unit al Marii Britanii.

A studiat la mai multe școli din Marea Britanie și a manifestat un interes crescut pentru științe precum geografie, biologie și istoria artei. De altfel, a și obținut o diplomă în geografie.  După terminarea studiilor universitare, William s-a înrolat în armată.

În anul 2006, a fost înaintat la gradul de locotenent în regimentul de cavalerie Blues and Royals, iar în 2008 și-a obținut brevetul de aviator după finalizarea studiilor la Colegiul Royal Air Force. În același an, s-a antrenat timp de câteva luni în cadrul Marinei Regale, iar un an mai târziu și-a făcut transferul la Royal Air Force, primind gradul de locotenent de zbor.  De asemenea, între 2010 și 2013, a activat ca pilot în cadrul Forțelor de Căutare și Salvare.

În 2011, se căsătorește cu Catherine Middleton. Cu câteva ore înainte de nuntă, William a fost numit duce de Cambridge, Conte de Strathearn și Baron Carrickfergus. În 2013, Catherine, ducesă de Cambridge, aduce pe lume primul copil al cuplului, prințul George de Cambridge. În 2015, se naște al doilea copil, Prințesa Charlotte de Cambridge.

Mai multe poze din copilăria și adolescența Prințului William, în galeria foto.

Surse foto: www.northfoto.com

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber