10 reguli de disciplină (pe care ar trebui să le înveţe părinţii)

1. Pentru a disciplina un copil, trebuie, mai întâi ca acel copil să se simtă iubit şi în siguranţă alături de familia lui. Să înveţe cum să îşi controleze, de mic, impulsurile. Înainte să disciplinezi un copil, trebuie să te disciplinezi în primul rând pe tine, să te autocontrolezi în fapte şi în limbaj.

 2 Învaţă să răspunzi eficient la comportamentele copilului, pentru a nu întări, din slăbiciune, comportamentele inadecvate (comportament agresiv, opozant, crize de isterie).

Fii ferm şi constant în comportament faţă de copil, şi acesta va învăţa că nu are rost să se manifeste într-un mod în care nu are şanse de succes.

 3. Fii constant în metodele de disciplină, în pedepse, dar mai ales în limitele pe care le stabileşti. Juniorul va testa mereu limitele, mai ales dacă va observa că ele variază de la o zi la alta, în funcţie de starea ta de spirit.

 4. Fii calm şi nu reacţiona exagerat atunci când copilul se poartă rău, şi, mai ales, nu urla la el schimonosit de furie, imaginandu-ţi că astfel îl educi.

Nu faci decât să îl sperii pentru un timp, blocând activitatea pe care o face, însă cu timpul copilul se va autoproteja de urletele tale, ignorându-le.

Prin acest tip de reacţie, îl înveţi pe copil că este acceptabil să îţi pierzi controlul atunci când lucrurile nu se fac aşa cum îţi doreşti tu.

De aceea, când lucrurile sunt pe punctul de a o lua razna, mai bine ia o pauză, să te calmezi, şi abia după aceea du-te la copil să îi dai lecţii de comportament. Vezi aici

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Copii