10 pasi spre succesul in cariera

Vrei sa-ti schimbi serviciul, vrei o promovare, mai multi bani, o cariera de succes? Nu trebuie decat sa urmezi cateva instructiuni simple; noi iti dam reteta.

Chiar si dupa ce am pasit de ceva timp pe traseul unei cariere, ne putem confrunta cu obstacole, optiuni si ne este greu sa decidem. "Sa-mi schimb serviciul sau numai domeniul de activitate?", "cum sa-mi gasesc un loc de munca mai bun?", "cum sa obtin promovarea pe care mi-o doresc de atat timp?", "cum sa fac fata competitiei?" etc.

Identitate profesionala si succes
Procesul firesc de maturizare prin care trecem ne marcheaza existen-ta si pe plan profesional. Profesia si conturarea identitatii profesionale joaca un rol esential in dezvoltarea noastra ca persoane mature, implinite, in gasirea echilibrului nostru personal si social.

Oamenii sunt apreciati dupa cum isi practica meseria, fiind raportati la criterii de competenta, maiestrie si profesionalism sau de… incompetenta. Nivelurile superioare ale maiestriei profesionale sunt descrise adesea prin raportare la valentele operelor de arta, si putem spune despre orice meserie ca e o arta. Toti ne dorim sa fim apreciati pentru munca noas- tra, sa profesam intr-un domeniu care ne atrage si ne implineste, in care suntem implicati trup si suflet.

Ce e o cariera de succes
Pentru unii – sa castige cat mai multi bani; altii considera importante recunoasterea oficiala, premiile sau faima, in timp ce alta categorie se considera implinita intr-o meserie palpitanta. Planificarea si construirea unei cariere de succes (in-diferent cum simte fiecare succesul si implinirea profesionala) sunt un proces care presupune o serie de etape – mai usoare, alteori mai di-ficile. Si totusi, dezvoltarea profesionala poate fi gestionata, planificata, supravegheata, ca sa ai o cariera de succes.

Iti propunem zece pasi spre construirea carierei la care visezi, pasi care te pot ajuta, pe de-o parte, sa alegi actiunile cele mai potrivite pentru a-ti atinge obiectivele, iar pe de alta parte, sa depasesti dificultatile, obstacolele. Cei zece pasi reprezinta o structura adaptabila oricui, un fir rosu calauzitor pentru oricine doreste sa-si planifice o cariera de succes, sa-si stabileasca un nivel de aspiratii realist, adecvat siesi si situatiei in care se afla. Este un plan pe care il putem urma, indiferent ca suntem elevi, studenti ori avem deja o cariera. La acest plan putem apela si atunci cand avem dificultati sau esecuri pe plan profesional.

Succesul in 10 pasi:
1. Cunoaste-te pe tine
Pentru a face alegerile potrivite, fie ca suntem la inceputul drumului in construirea carierei, fie la o rascruce si ezitam sa ne indreptam intr-o directie sau alta, trebuie sa trecem intai prin etapa autocunoasterii si autoevaluarii. Dar cum?

– Pune-ti cat mai multe intrebari! Este chiar recomandabil sa o faci in scris. Intreaba-te, de pilda: "Ce-mi place? ce nu imi place? cand am avut succes? ce m-a ajutat atunci cand am avut succes? pe ce resurse personale m-am bazat? cand am esuat, ce m-a impiedicat sa-mi ating obiectivele? care sunt punctele mele slabe? cat de sus pot tinti? de ce as mai avea nevoie pentru a-mi atinge obiectivele?" etc.

– Identifica-ti valorile-cheie care te motiveaza! Identifica valorile care te anima, nu pe cele care iti sunt sugerate ori impuse de familie, colegi, prieteni, societate. Daca familia ori prietenii vor ceva anume pentru tine, nu e obligatoriu ca acest ceva sa si fie cel mai bun lucru pentru tine. Parintii te pot indruma sa urmezi cariera de judecator, fiindca isi doresc pentru tine prestigiu, respect si admiratie. Dar poate ca pentru tine conteaza mai mult cunoasterea, curiozitatea de a descoperi ceva nou ori responsabilitatea de a-i ajuta pe altii.

– Identifica-ti valorile-scop si deosebeste-le de valorile-mijloc! Intrucat nu ne punem mai multe intrebari despre ce ne dorim, adeseori putem ramane la un nivel superficial. De pilda, la intrebarea "ce-mi doresc sa obtin de la un nou loc de munca?" raspunsul spontan poate fi: "mai multi bani". Putem trage (gresit!) concluzia ca valoarea care ne anima e pur materialista. Daca insa mergem mai departe, cu noi intrebari de clarificare, putem afla ca banii sunt doar un mijloc de a obtine altceva.

Cineva ii poate dori fiindca simte nevoia sa se laude in fata prietenilor ca are un salariu mai mare decat al lor (e motivat de prestigiu ori de admiratia celor din jur, sau de competitie si de ideea de a fi cel mai bun intr-un anume domeniu); altcineva doreste bani pentru a-si lua o casa mai mare, in care sa poata crea, un camin spatios pentru copii, el fiind motivat de alte valori (familie, siguranta) etc.

– Apeleaza la un psiholog. Psihologi specializati in orientare vo-cationala, consultanti in managementul carierei, resurse umane ori consiliere psihologica si psihoterapie pot pune la dispozitie o multime de instrumente psihologice, concepute pentru a veni in intampinarea nevoii de autocunoastere si autoevaluare, de directionare constructiva in dezvoltarea carierei. Asa invatam sa stabilim prioritatile si sa ne gasim resursele de care avem nevoie, ca sa ne imunizam in fata influentelor disturbatoare.

2. Dezvolta-ti atuurile
Incearca sa iti elimini punctele slabe. Este o etapa de optimizare si dezvoltare personala ce presupune actiuni prin care ne activam resursele descoperite in prima etapa. De pilda, pot descoperi ca dispun de calitati pentru relationarea interpersonala (prezenta placuta, simtul umorului, comunicare verbala fluenta, spontaneitate si autenticitate), dar am si unele puncte slabe: sunt cam sarcastica, ironica, uneori cam impulsiva, ceea ce inseamna ca nu fac fata foarte bine situatiilor de conflict.

Atunci, obiectivul pe care mi-l propun pentru a-mi optimiza comportamentul ar fi legat de dezvoltarea abilitatilor de ascultare activa si a diplomatiei, dar si de identificarea cauzelor pentru care ma comport agresiv si apelez la sarcasm si ironie, pentru a gasi alte cai de satisfacere a nevoii mele care sta in spatele acestui tip de comportament.

3. Informeaza-te
Acumularea de informatii (profesionale, de dinamica pietei muncii, de domeniul vizat) este un pas esential. Este bine sa acumulezi cat mai multe date pertinente din surse diferite, astfel incat sa conturezi cat mai multe alternative posibile, in concordanta cu ceea ce ai descoperit in etapele anterioare (alternative care sa respecte valorile tale, motivatiile, abilitatile si aptitudinile de care dispui).

4. Ia o decizie Dupa ce ai analizat informatiile acumulate folosind cat mai multe surse de informare, trebuie sa te decizi asupra a ceea ce urmeaza sa faci in cariera. Este momentul in care iti formulezi obiective clare.
De exemplu: in prezent lucrezi in vanzari; dupa ce ai studiat piata muncii pentru domeniul vanzarilor, decizi ca esti pregatita pentru o avansare, desi ai mai avea nevoie de ceva experienta. Iti doresti si un pachet salarial mai motivant.

Ca atare, studiezi posibilitatea de avansare in cadrul companiei unde lucrezi. Cercetezi piata si decizi ca vrei sa intri in domeniul vanzarilor de servicii. Afli si care este frecventa de deschideri pentru postul ierarhic superior pe care il vizezi si care sunt tipurile de organizatii pe care le vizezi. Te decizi asupra unui anume tip de post sau pozitie ierarhica si asupra unui anume tip de companie. Apoi formulezi cateva obiective clare: in trei luni pleci pe un post similar in alta companie, unde exista posibilitatea unei avansari rapide; in 12 luni, ocupi deja un post de middle management. Decizia si formularea obiectivelor sunt procese complexe, care presupun mai multe faze si actiuni.

Tine cont de sugestiile de mai jos, care te pot ajuta sa iei o hotarare.
– Studiaza alternativele. Compara variantele posibile de dezvoltare a carierei, identifica avantajele si dezavantajele fiecareia.
– Anticipeaza actiunile. Gandeste cat mai concret: ce va trebui sa faci efectiv, care vor fi actiunile concrete pe care trebuie sa le intreprinzi pentru a-ti atinge scopurile.
– Evalueaza costurile implicate comparativ cu rezultatele urmarite. Ai toate resursele care iti trebuie? Daca nu, de unde le-ai putea procura?
– Analizeaza riscurile posibile: ce va trebui sa faci, la ce va trebui sa renunti, care sunt obstacolele de care te-ai putea lovi? etc.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera