1 iunie, Ziua Copilului, va fi zi libera

mama si copil

Veste bună pentru salariați, dar și pentru copii: Parlamentul a aprobat într-un final legea privitoare la data de 1 iunie, Ziua Copilului, ca fiind zi liberă nelucrătoare.

De aici mai e un singur pas: deoarece Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmează să fie transmisă preşedintelui Iohannis pentru promulgare.

Prin urmare, după acest ultim pas, la zilele nelucrătoare deja existente, la care s-a adăugat și cea de pe 24 ianuarie cînd se sărbătorește Unirea Principatelor Române, se va adăuga și ziua de 1 iunie.

Această lege vine în primul rând în favoarea relației părinte-copil, aspect care necesită în permanență dedicare pentru crearea și îmbunătățirea timpului petrecut cu copiii, înțelegând aici petrecerea unor momente de calitate.

Deși unii vor spune că încă o dată s-a ținut cont mai mult de nevoia de vacanță, în România fiind mai ușor să aprobi o lege care este și în favoarea deputaților, însemnând o nouă zi liberă de la stat, decât să fii de acord cu mărirea semnificativă a alocațiilor pentru copii și multe altele care își așteaptă cuminți rândul…

Așadar, deputaţii au adoptat legea cu 237 de voturi ”pentru” modificarea articolului 139 din Codul muncii, pentru a decreta ziua de 1 iunie, cunoscută ca “Ziua copilului”  ca zi liberă.

Vedete care au contribuit la luarea acestei decizii de către parlamentari

Printre vedetele care au luptat ca această lege să se pună în vigoare s-au numărat și părinții Andreea Marin, Tily Nicolae și Virgil Ianțu.

Prezentă la dezbaterea de la Parlament și vorbind despre nevoia unei zi libere pentru 1 iunie, Andreea Marin a argumentat: “De fapt ce înseamnă pentru copilul tău să stea o zi întreagă cu tine, să-i aparţii de dimineaţa până seara? Înseamnă o excepţie. Părinţii aleargă de dimineaţa până seara pentru ei, pentru a face ceva pentru viaţa copiilor lor. Dar uneori copiii noştri ne arată că au nevoie de noi, de prezenţa noastră, de atenţia noastră, de implicarea noastră cu trup şi suflet lângă ei. Nu că nu am face-o, dar când suntem cu telefonul alături, e clar că atenţia noastră e divizată. Când suntem cu grijile de la serviciu în minte, e clar că nu suntem cu totul pentru ei acolo. (…) Deci copilul are nevoie să fim atenţi la ceea ce spune, să se simtă ascultat, să se simtă protejat. Copilul are nevoie să simtă că ştii să fii, pe lângă părintele autoritar şi care impune reguli, şi părintele care devine copil din când în când, partener de joacă pentru el. Dacă nu măcar pe 1 iunie să facem lucrul ăsta, atunci când? Eu zic că nu este o mare pierdere economică dacă o zi din an ne dăruim, de dimineaţa până seara, timpul alături de copiii noştri.”

Alți susținători la fel de importanți

Printre aceștia se regăsește grupul de inițiativă – Itsy Bitsy FM şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, cât și nenumărați specialiști în domeniul psihologiei, asociații de părinți și parlamentari.

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri