In iad toate becurile sint arse (carte)
Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciati si mai tradusi scriitori din noua generatie, revine cu un nou roman: „In iad toate becurile sint arse”, o poveste surprinzatoare, o scriitura diferita si un subiect neconventional.
In iad toate becurile sint arse (colectia „Fiction Ltd.”) este al patrulea roman al lui Dan Lungu publicat de Polirom, dupa bestsellerurile Raiul gainilor (2004, editia a II-a, 2007, editia a III-a, 2010), Sint o baba comunista! (2007, editia a II-a, 2010) si Cum sa uiti o femeie (2009, editia a II-a, 2010).
Autorul considera ca acest nou roman al sau reprezinta cu totul altceva decit ce a scris pina acum: In iad toate becurile sint arse e un roman special: in timpul scrisului m-a solicitat foarte puternic emotional, mai mult decit de obicei, si asta se vede in fraza. E cumva diferit fata de ce am facut pina acum. L-am vrut foarte amuzat, dar si de o melancolie sfisietoare, sprintar dar si grav, tulburator. Cred ca este asezat, dar si indraznet. Exista pasaje licentioase care ma fac sa rosesc la lectura, dar care, in mod ciudat, la scris nu m-au deranjat deloc, fiindca erau de acolo, firesti in logica romanului. Atunci cind scrii ai o libertate imensa, pe care in viata de zi cu zi nici nu o visezi.
Victor, protagonist al romanului, traieste cu senzatia acuta ca isi supravietuieste propriei tinereti. Dupa copilarie si adolescenta, virste pe care le suprapune, retrospectiv, cu cea mai buna perioada a vietii, are sentimentul ca prezentul se deruleaza din inertie. Indeplineste o munca bizara, nesatisfacatoare, la care se adauga obsesia ca propria sotie, vesela Veronica, se transformase in timp intr-o femeie care ii seamana perfect, dar care nu mai pastreaza nimic din sarmul si visurile fetiscanei cu care se insurase.
In derapajele sale evazioniste, memoria ii proiecteza mereu filmul trecutului, cind, alaturi de gasca de colegi de liceu, totul avea sens si savoare. Scenele din adolescenta, rememorate in limbaj colocvial-argotic, se deruleaza in ritm alert si debordeaza de umor uneori licentios. Prezentul isi are insa propria contributie la naratiune. Intr-o zi, in preajma Craciunului, Victor intilneste un barbat care vorbeste o limba stranie, insotit de Nana, traducatoarea sa. Alaturi de acestia, intra intr-o aventura ce i-ar putea schimba viata. Desigur, totul depinde de el...

Dan Lungu (n. 1969, Botosani) este unul dintre cei mai apreciati si mai tradusi scriitori din noua generatie, carti ale sale fiind publicate in zece limbi: franceza, germana, italiana, spaniola, poloneza, slovena, maghiara, bulgara, greaca si turca.
Romanul de debut, Raiul gainilor (2004; editia a II-a, 2007; editia a III-a, 2010, Ed. Polirom), a fost patru luni in topul vinzarilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar editia germana a fost declarata, in decembrie 2007, cartea lunii in Germania.
Cel de-al doilea roman, Sint o baba comunista! (2007; editia a II-a, 2010, Ed. Polirom), se afla in curs de adaptare cinematografica in regia lui Stere Gulea. In 2009 a fost cea mai tradusa carte româneasca, iar versiunea franceza a cartii a fost dublu nominalizata la Premiile Jean Monnet (Franta, 2008).
Al treilea roman, Cum sa uiti o femeie (2009, editia a II-a, 2010, Ed. Polirom) a fost tradus imediat in germana, franceza si maghiara.
Tot la Polirom a mai publicat doua volume de proza scurta, Baieti de gasca (2005) si Proza cu amanuntul (editia a II-a, 2008). Alaturi de Radu Pavel Gheo a coordonat volumul colectiv Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism (2008), iar alaturi de Lucian Dan Teodorovici, volumul Str. Revolutiei nr. 89 (2009).
Ultimele 10 articole din aceasta categorie
- Albumul Mandinga – Club de Mandinga, diponibil in editie limitata inaintea lansarii oficiale
- Cele mai asteptate animatii clasice Disney vin acum pe DVD, impreuna cu ziarul „Libertatea”!
- Gradina lui Celibidache (film)
- „BACH. Sase suite pentru violoncel solo” interpretate de Razvan Suma (CD)
- Profesorul eficient (carte)
- Doua carti pentru initiatii in istoria crestinismului, de la Editura Herald
- Robin Hood (carte pentru copii)
- Ierusalim. Biografia unui oras (carte)
- Lectia de prosperitate (audiobook)
- Iepurasul de catifea (carte pentru copii)
Cele mai citite articole
- Rochii pentru toate siluetele
- Pregatiri de primavara: incaltaminte noua
- Culorile tari se poarta iarna!
- Tricotaje calduroase pentru zile friguroase
- Cele mai fanteziste bratari
- Horoscopul anului 2012
- Tricotaje pentru ocazii speciale
- Tinute de petrecere
- Designerul Maria Lucia Hohan lanseaza colectia primavara /vara 2012
- Silueta de vedeta cu Fit&Famous by Luminita Nicolescu




