Avantaje

"Nu eu am spart farfuria!", "Am vazut o pisica mare cat un elefant!". Minciuni nevinovate? Cine ii invata pe copii sa minta? Teama de pedepse poate naste mincinosi.

Tuturor ni se intampla sa mintim. Interesant este faptul ca deprindem acest obicei inca din copilarie! Minciunile pe care le auzim pot fi de mai multe tipuri, unele dintre ele sunt specifice copiilor, altele apartin doar oamenilor mari.

Mintim din rautate, pentru a face rau celor care nu ne plac, din frica (specific celor mici), pentru a scapa de consecintele faptelor noastre, din nepasare uitam sa spunem unele aspecte care nu ne par importante, din dorinta de a ne lauda, pentru ca nu rezistam tentatiei de a adauga putina "culoare" povestirilor noastre si de a evidentia cat de grozavi am fost intr-o anumita privinta; mintim pentru a obtine profit, pentru interesele si castigurile personale.

Fara sa stim, mintim si tacut, fara sa intervenim atunci cand este cazul, pentru ca am putea parea ridicoli sau absurzi, acesta fiind de obicei refugiul persoanelor lase; mintim si atunci cand spunem doar jumatate de adevaruri - de obicei, sa spui doar jumatate de adevar este mai rau decat daca ai spune o minciuna intreaga.

Dar cea mai grava minciuna este aceea care se rasfrange asupra propriei persoane. Cand ajungem sa ne mintim chiar si pe noi, in cele mai multe situatii avem deja de-a face cu o patologie.

Cine este vinovatul
Noi, parintii, suntem raspunzatori in cea mai mare parte pentru comportamentul copiilor nostri, chiar daca ne vine greu sa recunoastem acest lucru.
Minciuna celor mici este, in mare masura, vina noastra. De ce? Pentru ca ii invatam, de exemplu, ca nu este frumos sa ranesti sentimentele oamenilor. Asadar, cand gazda il va intreba daca i-a placut prajitura, copilul stie ca trebuie sa raspunda "da", chiar daca nu a fost cea mai buna prajitura pe care a mancat-o.

Stie ca, decat sa spuna vreo prostie, mai bine ar fi sa taca din gura. Si ca are nevoie de ceilalti. Iar daca aceasta "nevoie" il determina sa minta, o va face negresit. Inevitabil, copiii trag urmatoarea concluzie: "Uneori, adevarul iti creeaza probleme. De cate ori il spun, am probleme...". Nu ne dam seama ca, indirect, ii impingem spre minciuna, in acelasi timp pedepsindu-i pentru ea!

Minciuna, indiferent cat de grava este, semnaleaza diverse probleme. In mod frecvent, mintitul ia forma unei boli cauzate de lipsa de afectivitate si atentie. Daca nu iti petreci foarte mult timp cu cel mic, nu comunici si nu stabilesti o relatie cu el, nu te poti astepta sa iti spuna adevarul tot timpul. Netratata, aceasta deficienta poate avea consecinte grave pe termen lung. Ajunsi la adolescenta, copiii vor deveni agresivi, vor ajunge sa triseze, sa fure, sa chiuleasca, fiindca nu pot suporta adevarul, pur si simplu.

De ce mint copiii
De frica - Teama ca mama o sa-l certe iarasi sau ca tata o sa-l pedepseasca si nu o sa-l mai lase afara la joaca, teama ca doamna invatatoare o sa-l faca iarasi de ras in fata intregii clase il impinge sa minta. O asemenea teama poate fi rationala sau irationala, dar efectul e acelasi: ofera un adapost temporar in fata pedepsei.

Cum ar trebui sa rezolvam problemele minciunilor provocate de frica? In primul rand, copiii care mint din frica isi dau seama ca au facut ceva gresit, iar acesta este primul pas catre rezolvarea problemei.

Daca nu comunici cu cel mic, daca nu stabilesti o relatie cu el, nu te astepta sa iti spuna adevarul tot timpul.

Nu-i oferi replici de genul "ti-am spus de o suta de ori pana acum sa nu ma mai minti", nu vor avea nici un efect si nu vor corecta in nici un fel greseala. Trebuie sa treci de faptul ca cel mic a mintit si sa descoperi ce a provocat de fapt minciuna. Castiga increderea copilului, incearca sa-l determini sa nu-i mai fie frica de consecintele adevarului.

Accepta ca, de cele mai multe ori, copiii mint din pricina parintilor: din teama de pedeapsa ori din dorinta de a nu dezamagi. Nu e de mirare de ce parintii care tipa si sunt furiosi mai tot timpul au de obicei copii mincinosi. Incercati - tu si sotul tau - sa negociati, sa faceti pe cat posibil compromisuri inainte de a-l acuza, vorbiti incet si rar.

Din obisnuinta - Un alt motiv pentru care copiii persevereaza in minciuna este obisnuinta. Minciuna poate deveni un comportament obisnuit doar printr-o practica asidua. Exista si posibilitatea ca cel mic sa minta dintr-un gest reflex, iar la o confruntare serioasa sa recunoasca adevarul.

Minciunile "moderate". Copiii deprind minciuna si din comportamentul familiei. Minciunile "moderate" sunt vazute de cele mai multe ori de catre parinti ca inofensive sau ca niste greseli (nu si-au tinut promisiunile, au distorsionat adevarul, au incalcat anumite reguli).

Cei mici nu fac insa distinctia intre diferitele tipuri de minciuni, nu inteleg nuantele, iar daca voi, parintii, nu le puteti explica diferenta dintre minciuni, incercati sa faceti din spunerea adevarului o prioritate, fiti exemplul copiilor vostri, recunoasteti cand gresiti.
Cand fac predictii despre comportamentul celuilalt. De cate ori nu ai auzit scuze de genul "stiam ca nu o sa ma lasi; de-asta am plecat fara sa-ti spun".

Copilul vostru a anticipat ceea ce ati fi putut sa-i spuneti, anticipare bazata pe experientele lui din trecut, si s-a... conformat, v-a mintit.